În perioada 4 decembrie -8 decembrie a.c. , preşcolarii cu cerinte educaţionale speciale (CES) de la Grădiniţa „Amicii”, Grupa Ursuleţii”, din Călăraşi au fost implicaţi într-o serie de activităţi menite să marcheze Săptămâna Solidarităţii. Prof. psihopedagog, Carmen Mănescu a dorit să reliefeze importanţa unor astfel de acţiuni care sunt în beneficiul copiilor.
“ In cadrul Calendarului Activitatilor Extracurriculare, întocmit la la inceputul anului şcolar 2017-2018 de către noi, a fost inclusă“Saptamana solidaritatii” ca fiind săptămâna în care am putea să îmbinăm evenimentul din 3 decembrie, în care este marcată Ziua Internaţionala a Persoanelor cu Handicap, cu venirea lui Moş Nicolae, de pe data de 6 decembrie. Scopul acestor zile incluse în Săptămâna Solidarităţii este acela de a reda copiilor Grupei Speciale “ Ursuleţii” zâmbetul şi fericirea pe chipul lor. Cei implicaţi, demonstrează , astfel, o strânsă colaborare prin parteneriate şi proiecte menite să evidenţieze rolul responsabilităţii comune pentru acceptarea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. Acţionând împreună putem asigura o viaţă demnă pentru fiecare dintre noi.”, a spus prof.psihopedagog Carmen Mănescu.
Acţiunile care au urmat au fost marcate în fiecare zi din Săptămâna Solidarităţii.
Luni, 4 decembrie, prichindeii au fost invitaţi sa participe pe scenă cu un mic moment artistic în cadrul spectacolului “Hora Prieteniei “ susţinut de Şcoala Gimnazială „Carol I” Călărasi, Învăţămant special integrat, eveniment coordonat de directorul adjunct, prof. psihopedagog Dorina Petcu.
Alături de prichindei au evoluat pe scenă şi elevi voluntari ai clasei X B –profil pedagogic ,din cadrul Colegiului Ştefan Bănulescu .
Marţi, 5 decembrie , Părintele Bogdan Malciu a împărtăşit copiii, apoi le-a împărţit, tututor, punguţe cu dulciuri.
Miercuri, 6 decembrie, doamne generoase cu mâini dibace,din ţară care confecţionează diverse obiecte în ateliere hand made, au trimis dulciuri, păpuşi hand made,cărţi senzoriale hand-made de sezon, decoraţiuni pentru a împodobi pomul din grupă. Persoanele implicate au fost din toate colţurile ţării: Leluliu Mariana –Ilfov , Popovici Ionela –Bacău ,Nedelea Loredana ce a donat Cărţi Senzoriale -Bucureşti ,Peana Raveca – Sibiu , Dumitru Andreea –Bucureşti , Manole Rodica- Argeş ,Isac Amalia –Suceava ,Hotir Cristina –Bucurşsti
Miercuri 6 decembrie, -Moş Crăciun a venit din Anglia prin intermediul Fundaţiei „Copii în Dificultate” . Moş Crăciun, în prezenţa lui Niger Richadson a înmânat cutii Show Box copiilor din clasă. An de an, aceasta fundaţie trimite cutii de pantofi copiilor grupelor speciale preşcolare prin intermediul Directorului Executiv Valentina Paula Zaharia care colaboreaza in campanii pentru învatamant special prescolar cu prof.psihopedagog Manescu Carmen.
Vineri,7 decembrie, s-a încheiat săptămana cu vizita viitorilor asistenţi generalişti de la Postliceala FEG Călăraşi Anul I AMG . Grupul a fost condus de doamna Prof. Oprea Daniela.
Marcarea “Săptămânii solidarităţii”a avut obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte susţinerea demnităţii, a drepturilor şi implicării active a acestor copiii care merită să trăiască într-un mediu social care sa-i accepte pentru ceea ce sunt , nu pentru cum sunt .Este, totodată, ocazia pentru o schimbare de atitudine faţă de copii cu cerinte educaţionale speciale prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor in diverse sfere de activităţi.
Prof.psihopedagog Manescu Carmen Elvira şii prof. pentru învăţământ preşcolar Cristian Marilena mulţumesc tuturor celor care, în fiecare zi din Săptămana Solidarităţii au venit cu darul bunăvoinţei transmiţându-le sentimentul siguranţei şi acceptării copiilor grupei cu cerinte speciale “Ursuleţii”.